În Piața Marii Adunări Naționale ne-am adunat în 1989, ca să ne cerem limba înapoi, și în 1991, ca să ne luăm independența. Acolo s-au adunat părinții și bunicii noștri, în cele mai grele zile, ca Republica Moldova să existe și să fie liberă. Iar ieri, în același loc, ne-am adunat pentru a sărbători ceea ce au făcut ei și ceea ce am construit noi în 35 de ani.
O Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea. Parada militară a demonstrat clar modernizarea sistemului de apărare: personal bine pregătit, echipamente moderne și structuri care s-au desprins de vechile standarde sovietice. La mulți ani, Republica Moldova!
Doamne ferește, ascultați atent cum discută polițistul Mihail Crivorucenco cu Olga, soția polițistului.
Dragi părinți, îmi asum că voi aduna reacții negative. Dar am fost mereu de partea dreptății, chiar și atunci când adevărul deranjează. Acum, de când Beatrice merge la școală, sunt mult mai aproape de tot ce înseamnă incluziunea în clasă. 📍Și vreau să spun direct: necesitățile speciale ale copilului nostru nu trebuie să ne facă să uităm de bunul-simț.❗️ Într-o clasă de 25 de elevi sunt șapte copii cu CES. Patru dintre ei au asistent personal, iar în toate cele patru cazuri asistente sunt chiar mamele lor. În timpul lecțiilor, unele discută între ele, stau pe telefon sau îi fac observații învățătoarei. Iar când un copil are o criză și plânge, mama insistă să-l liniștească în clasă, chiar dacă lecția nu mai poate continua. Nu este corect. Asistentul personal este acolo pentru a sprijini copilul, nu pentru a deranja lecția și nici pentru a-i spune profesorului cum să-și facă munca. Iar dacă un copil are nevoie de câteva minute într-un spațiu mai liniștit, asta nu înseamnă că este exclus. Înseamnă că îi respectăm nevoile lui, dar și pe ale celorlalți copii. Vorbim mult despre răbdarea, acceptarea și bunul-simț pe care le cerem profesorilor și societății. Dar aceleași lucruri trebuie să ni le cerem și nouă, părinților copiilor cu dizabilități. Incluziunea nu înseamnă că doar copilul meu contează. Înseamnă că fiecare copil din acea clasă contează. Mulțumesc pentru distribuire 🔆
70 de ani! ❤️ Mii de copii te-au numit profesor. Iar mie mi-a fost dată cea mai mare fericire — să-ți spun întreaga viață Tată. La mulți ani, scumpule! 70 лет! ❤️ Тысячи детей называли тебя учителем. А мне выпало самое большое счастье — всю жизнь называть тебя Папой. С днём рождения, родной!
Limba română este parte din ființa noastră. Părinții și bunicii noștri au continuat să o vorbească și în cele mai vitrege vremuri, în ciuda interdicțiilor și umilințelor. Datorită lor, limba română a dăinuit pe această bucată de pământ. Astăzi o putem vorbi liber, fără teamă. Cu atât mai mult, avem datoria să avem grijă de ea. Și, mai ales, să le transmitem copiilor noștri dragostea pentru limba română, așa cum am primit-o și noi de la cei dinaintea noastră. Să le lăsăm această moștenire prețioasă: o limbă vie, vorbită frumos, în care să-și spună poveștile, să-și cânte doinele și să-și rostească dorul. La mulți ani, Limba Română!
Trăiască Republica Moldova! 35 de ani și mulți înainte! Avem o țară tânără, dar liberă și suficient de matură ca să-și scrie propriul viitor - și își scrie viitorul cu litere europene și grafie latină. Alături de prieteni - Președintele Dan și Președintele Zelenskyy - am celebrat azi independența noastră, dragostea de libertate și demnitatea popoarelor noastre.
Noaptea trecută, Rusia a adus din nou teroare în Ucraina. Orașe și comunități au fost atacate, războiul brutal ajungând până la hotarul nostru. La punctul de trecere Starokazacie, pe teritoriul Ucrainei, la numai 1 kilometru de Republica Moldova, două persoane, a căror identitate încă nu a putut fi stabilită, și-au pierdut viața în urma unui atac cu drone. Iar ieri, încă o dronă rusească a intrat în spațiul nostru aerian. A trecut în România, a revenit și s-a prăbușit în raionul Rîșcani. Chiar dacă nu a făcut victime, o asemenea încălcare înseamnă un risc enorm pentru viețile oamenilor noștri, pentru sate și orașe, pentru avioanele care ne traversează cerul. Este greu de crezut că în fața acestei realități mai există voci care încearcă să-i convingă pe moldoveni că Rusia nu este agresorul sau că războiul de lângă noi nu ne privește. Să negi pericolul în timp ce dronele și rachetele rusești seamănă moarte și pun Moldova în calea pericolului și să critici eforturile țării tale de a-și consolida sistemul de apărare înseamnă să alegi trădarea în locul siguranței propriului popor. Noi alegem să facem ce ne stă în puteri să ne apărăm oamenii. Să ne întărim capacitatea de a ne proteja cerul și hotarele. Și să spunem lucrurilor pe nume și să rămânem de partea binelui.
„Te cânt, Patrie și Neam” - în fața Parlamentul Republicii Moldova.
❗⚖️🇲🇩REFORMA JUSTIȚIEI ÎN STIL MOLDOVENESC. Un tânăr de 25 de ani găsește 10 000 de lei lângă un restaurant și îi ia. Poliția îl identifică rapid după camerele de supraveghere, banii sunt întorși proprietarului, se deschide dosar penal, iar instanța îl condamnă la 6 luni de închisoare cu suspendare și un an termen de probă. Așa funcționează sistemul când este vorba de omul simplu. În același timp, secretarul de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac, a declarat pentru 2025 un salariu de 546 de mii de lei de la minister și încă 2,25 milioane de lei de la Moldovagaz. După scandal au apărut explicații: remunerația nu a fost stabilită de ea, decizia a fost corporativă, iar o parte din bani va fi donată. Dar caritatea nu răspunde la întrebarea principală: de ce un reprezentant al statului ajunge să primească milioane printr-un asemenea mecanism? Pentru 10 000 de lei, statul găsește rapid cetățeanul și ajunge la sentință. Când este vorba de milioane, apar explicații, proceduri și justificări. Mai există și problema contribuțiilor sociale: dacă aceste milioane au fost venit asigurat, ele pot influența și viitoarea pensie. De aceea este necesară o verificare clară și transparentă. Statul trebuie să fie la fel de ferm cu toți. Reforma adevărată a justiției începe atunci când legea este aceeași pentru toți. Iar cei cărora li s-a făcut o nedreptate trebuie să știe că pot găsi sprijin și protecție din partea echipei noastre. ---- РЕФОРМА ЮСТИЦИИ ПО-МОЛДАВСКИ. 25-летний молодой человек находит 10 000 леев возле ресторана и забирает их. Полиция быстро устанавливает его личность по записям камер видеонаблюдения, деньги возвращают владельцу, возбуждается уголовное дело, а суд приговаривает его к 6 месяцам лишения свободы условно и одному году испытательного срока. Вот так работает система, когда речь идёт о простом человеке. В то же время государственный секретарь Министерства энергетики Каролина Новак задекларировала за 2025 год заработную плату в размере 546 тысяч леев от министерства и ещё 2,25 миллиона леев от Moldovagaz. После скандала появились объяснения: размер вознаграждения устанавливала не она, решение было корпоративным, а часть денег будет пожертвована. Но благотворительность не отвечает на главный вопрос: почему представитель государства получает миллионы в рамках подобного механизма? Из-за 10 000 леев государство быстро находит гражданина и доводит дело до приговора. Когда речь идёт о миллионах, появляются объяснения, процедуры и оправдания. Есть и вопрос социальных взносов: если эти миллионы являлись застрахованным доходом, они могут повлиять и на размер будущей пенсии. Поэтому необходима чёткая и прозрачная проверка. Государство должно быть одинаково принципиальным по отношению ко всем. Настоящая реформа юстиции начинается тогда, когда закон одинаков для всех. А те, кто столкнулся с несправедливостью, должны знать, что могут рассчитывать на поддержку и защиту со стороны нашей команды.
Ministrul Mediului, domnul Hajder, s-a răzgândit! Același ministru care ne declara cu surle și trâmbițe că va trimite controale, că va căuta lemnele furate prin curțile și „organele” oamenilor din sate, astăzi dă înapoi. A văzut că s-a îngroșat gluma și că lumea s-a săturat de abuzuri, iar acum încearcă să o dea la întors! Domnule ministru Hajder, vă întreb direct, ca de la om la om: unde sunt hoții adevărați? Când furați pădurile cu hectarul, când trec camioanele pline cu lemn noaptea din ocoalele silvice și din întreprinderile de stat, nu mai vedeți nimic? Pe marii băieți deștepți din silvicultură nu-i mai caută nimeni? Dar când vine vorba de bătrânul din sat care a adunat două căruțe de crengi uscate ca să nu înghețe la iarnă, pe el îl amenințați cu controale și verificări opresive? Ați speriat oamenii gospodari, iar acum, când ați văzut reacția societății, v-ați răzgândit strategic. Asta nu este guvernare în interesul cetățeanului, domnule ministru, asta este decuplare totală de la realitatea din satele Moldovei! Solicităm public: Opriți hărțuirea oamenilor simpli și lăsați la o parte declarațiile absurde care doar creează panică și dezgust. Direcționați organele de control acolo unde se fură cu adevărat: la conducerile ocoalelor silvice, la schemele de contrabandă cu lemn și la mafiile din sistem pe care le tolerați. Ieșiți public și cereți-vă scuze de la cetățenii acestei țări pentru atitudinea sfidătoare și pentru incapacitatea de a gestiona un sector atât de sensibil. Oamenii din sate nu sunt infractori, domnule Hajder! Infractorii sunt cei care au adus pădurile Moldovei în starea în care sunt astăzi, iar dumneavoastră priviți în altă parte. Urmărim atent fiecare mișcare și nu vom lăsa ca bătaia de joc față de cetățeni să treacă neobservată!
Cum este anunțat unei familii diagnosticul copilului nou-născut? Și, dincolo de cuvintele „copilul dumneavoastră are o dizabilitate”, ce urmează? Ce sprijin primesc părinții? Ce instrumente li se oferă pentru a putea naviga prin această lume nouă, despre care, până atunci, poate nu au știut nimic? Vorbesc și din propria mea poveste. În timpul sarcinii nu a fost depistat faptul că fetița mea are sindrom Down. După ce am născut, femeia care făcea curățenie pe hol mi-a spus, prin ușa întredeschisă, că medicii vorbesc că aș avea „un copil cu Down”. O exprimare care, apropo, nu este corectă. Beatrice este un copil cu sindrom Down. Am mers la Centrul de Genetică, unde au fost prelevate probele. Peste câteva săptămâni, soțul meu a mers după rezultat. I s-a dat o foaie pe care era confirmat diagnosticul. Atât. Apoi, soțul meu m-a anunțat la telefon. Așa nu trebuie să fie. 💔 După opt ani de interacțiune cu părinții copiilor cu dizabilități, pot spune că povestea noastră este mai degrabă o normalitate decât o excepție. Zilele trecute am mers la Centrul de Genetică și la Institutul Mamei și Copilului, unde am avut o discuție despre această problemă. Ce avem acum? Avem psihologi în instituții, care intervin atunci când este necesar. Ce nu avem? Nu avem un protocol clar privind modul în care este anunțat diagnosticul. Nu avem un traseu pentru aceste familii. Nu avem un mecanism prin care părinții să fie sprijiniți, cel puțin în primele luni, și îndrumați către organizații ale societății civile sau către alte instituții ale statului. 💛Am susținut mereu că familia este cheia dezvoltării și bunăstării unui copil cu dizabilitate. Contează felul în care părinții înțeleg și acceptă diagnosticul, cum învață să trăiască mai departe și cum transmit această atitudine societății. Ce urmează?📍 Vom crea, pe platformă parlamentară, un grup de lucru din care să facă parte specialiști de la Centrul de Genetică, psihologi și alți profesioniști relevanți. Și ne vom apuca de lucru. Nu fac promisiuni prin această postare. Vreau, înainte de toate, să aduc acest subiect în atenția publică și să vă asigur că voi reveni periodic cu informații despre pașii pe care îi facem.
Situația creată în jurul problemelor de la MoldATSA a lovit, din păcate, în credibilitatea întregii echipe. Îmi asum faptul că am greșit în raport cu un om pe care l-am recomandat și am mers pe bună credință. Nu știam despre abuzurile salariale care se făceau. Comisia de cenzori și Inspecția financiară trebuie acum să investigheze cazurile de abuzuri financiare. Condamn astfel de comportamente. În toți acești ani nu am deviat de la valorile cu care am început. Am făcut greșeli cu siguranță, dar în toată activitatea de deputat mi-am făcut treaba onest. A fost un drum greu, am avut în responsabilitate coordonarea a peste 20 de domenii, promovarea, analiza și aprobarea a aproape 500 de legi și hotărâri, inclusiv pentru consolidarea independenței energetice, a sprijinului pentru mediul de afaceri, integrarea în spațiul economic UE. Vreau să cred că am făcut tot ce am putut pentru Republica Moldova și pentru drumul nostru european, chiar dacă am comis și erori. Însă pot spune cu mintea împăcată că nu am urmat interese ascunse, nu am tras foloase personale. Îmi poate verifica orice instituție veniturile, bunurile și activitatea. Ce s-a întâmplat este o lecție dură pentru noi. Nu fugim de responsabilitate, dimpotrivă, ne recunoaștem greșelile și le corectăm. Îi mulțumesc presei independente că ne arată unde nu facem lucrurile corect. Anunț că îmi depun demisia din funcția de președinte al comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, pentru că am 2 priorități esențiale: aderarea țării la UE și imaginea echipei cu care am reușit atât de multe lucruri. Unitatea și imaginea echipei, precum și încrederea cetățenilor în proiectul nostru comun sunt mult mai importante decât orice funcție. Voi continua să contribui, din funcția de deputat, la drumul Republicii Moldova spre lumea europeană liberă și prosperă.
La final de zi, vin cu un mesaj de recunoștință pentru fiecare, de la mic la mare: participanți, organizatori, militari din țările partenere, familii, rude, prieteni și pentru toți oamenii care au împărtășit alături de noi parada militară dedicată Zilei Independenței Republicii Moldova. Mai jos, vă invit să vedeți imagini — înainte, în timpul și după eveniment — cu oameni și momente care au făcut această zi să fie una memorabilă. La mulți ani tuturor! Independența ne unește!
Poate că ați scăpat Profesorul Dan Dungaciu, mai nou lider AUR, a considerat necesar să o umilească public pe doamna președintă Maia Sandu. Și unde, și cum? Într-un amplu interviu pe fundal suveranist, acordat nimănui altcuiva decât lui Gheorghe Gonța, devenit între timp „academician” la „academia” Nataliei Morari. Iar ea nu este doar „mama copilului” unui oligarh fugar, ci și o portavoce asistată cu entuziasm de toți filorușii de la București. Ce coincidențe! Profesorul, în stilul său arogant, ne povestește cum doamna Sandu se plimba cu trollerul prin Piața Victoriei, așteptând un telefon de la Klaus. Un telefon aranjat chiar de profesor, dar care nu a mai venit. Ce noutate! Maia Sandu își cară singură trollerul! Așa cum își poartă rucsacul și poșeta. Da, cred că este unicul șef de stat care zboară la clasa economică și își duce singur bagajul. Este doar unul dintre lucrurile extraordinare care i-au atras simpatia a milioane de oameni din întreaga lume. Și respectul nostru, al moldovenilor. Un caz rar în care nu-ți este rușine de cel care te reprezintă. Aștepta un telefon? Știu, eram alături de ea. Voia să-i informeze pe conducătorii României despre statul capturat, despre furtul miliardului și despre nevoia de a susține schimbarea. Numai că Klaus a decis să-l sprijine pe Plaha până la “Miami”. Iar Aurescu a fost trimis în misiune să-l salveze. În acest timp, doamna Maia Sandu vizita ambasadele, participa la mese rotunde și… căra trollerul moldovenilor după ea! Și a reusit ! Tot domnul profesor îi declară „schizofrenici” pe toți cei care contribuie la apropierea celor două maluri ale Prutului. Schizofrenică ar fi, în viziunea sa, însăși relația dintre cele două state românești. Mai nou, ni se servește povestea: „Noi vă întreținem, iar voi nu vreți să veniți de bunăvoie”. Nu vreau să plictisesc cu date și cifre și nici să explic cât de profitabilă este cooperarea economică de miliarde pentru ambele părți. Sau că moldovenii achită fiecare moleculă de gaz și fiecare kilowatt-oră de energie. Altceva este însă mai intrigant. Domnul profesor ne amenință pe față. Atunci când va ajunge la putere — și speră să ajungă foarte repede — le va pune moldovenilor un ultimatum: proiectul „Basarabia, pământ românesc”. Nu mai umblați voi cu fofârlica! Ce integrare europeană? Vreți curent? Unire pe repede înainte! Altfel — sârmă ghimpată, cortină și „Russkii mir”. Ce să spun? Pentru noi, moldovenii, discursul sună banal. Îl auzim de peste 30 de ani de la ruși: oprirea gazului, embargouri, amenințări. Suntem pățiți. Dar, totuși, rușii nu ne sunt frați. Nici rude măcar. Și atunci, văzând cum un „popor frate” l-a atacat pe cel ucrainean, de ce nu? O mică „lecție” aplicată moldovenilor nu ar strica… Trecând peste nostalgia după Plaha, Gonța și domnul profesor vor să o „parcheze” pe președinta noastră după încheierea mandatului. Pe la UE, pe la ONU. Le recomand să nu se grăbească. Doamna Sandu este încă capabilă să-i „parcheze” pe mulți, inclusiv pe protagoniștii acestui interviu. Îl cunosc pe domnul Dungaciu din „Evul Mediu”. Nu de ani, ci de zeci de ani ne tot dă sfaturi pe la Chișinău. Și-a construit o întreagă carieră profesională pe tema moldovenilor. A mâncat și o bucată de pâine cu unt de pe urma ei. De la Roșca și Ghimpu până la Gonța și Costiuc. Și, ca să fiu corect, nu toate sfaturile sale au fost rele. Unele, mai ales în trecut, au fost chiar pertinente. Dar astăzi? Ton arogant, zeflemea și amenințări pe față! Să fie aceasta noua față a politicii românești?
💛 Tot ce fac în lume începe și se termină în brațele lor.💛
În această dimineață de 1 septembrie, am revenit la școală nu doar în calitate de ministru, ci și în calitate de absolvent. Au trecut 14 ani de atunci, dar emoțiile au fost la fel de puternice. Astăzi, mă înclin cu recunoștință în fața profesorilor și a tuturor celor care au investit în generația mea și care continuă să investească în generațiile care vin. Oameni care, zi de zi, educă, inspiră și formează adevărați cetățeni ai Republicii Moldova - liberi, care își iubesc țara și care sunt gata să-i slujească atunci când este nevoie. Un început de an școlar frumos și plin de reușite tuturor elevilor, profesorilor și părinților!
Astăzi, creștinii ortodocși prăznuiesc Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai credinței creștine. În această zi, credincioșii țin post aspru, se roagă, îi pomenesc pe cei dragi plecați dintre noi și îi ajută pe cei aflați în nevoie. Cu ocazia acestei sărbători, le doresc tuturor pace și liniște sufletească, multă sănătate și bunăstare. Fie ca Sfântul Ioan Botezătorul să ne ocrotească pe fiecare dintre noi și să ne ferească de necazuri. ::::::::: Сегодня православные верующие отмечают день Усекновения главы святого Иоанна Крестителя — одного из самых почитаемых святых. В этот день верующие соблюдают строгий пост, обращаются к молитве, вспоминают усопших родных и близких и помогают нуждающимся. По случаю праздника желаю всем мира и спокойствия, крепкого здоровья, благополучия. Пусть святой Иоанн Креститель хранит каждого из нас и защищает от бед и невзгод.
M-am întâlnit astăzi cu echipele naționale de rugby ale Republicii Moldova, care au obținut rezultate remarcabile în acest an. Pentru prima dată, echipa feminină a Moldovei a devenit campioană europeană, iar echipa masculină a încheiat competiția pe locul II, devenind vicecampioană europeană pentru al treilea an consecutiv. Orice țară se mândrește cu campionii săi. Pentru o țară precum Republica Moldova, astfel de rezultate sunt cu atât mai importante. Prin performanțele voastre, lumea află despre Moldova, despre oamenii talentați și ambițioși pe care îi avem și despre ceea ce putem realiza atunci când muncim cu determinare. În ultimii ani, schimbăm și modul în care susținem sportul. Finanțarea este orientată tot mai mult spre specificul și performanțele fiecărei ramuri sportive, iar sportivii beneficiază de burse și de condiții mai bune pentru pregătire și participarea la competiții internaționale. Vă doresc mult succes în continuare, să păstrați aceeași determinare și să ne bucurați cu cât mai multe victorii.