Propune o pagină
← Director / Instituții

Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova

Instituții Government organization RO Activă · verificată ieri
Deschide pe Facebook ↗
Urmăritori73 K
Ultima postareieri
Ritm de postare2,2 / zi
Scor median pe postare168
Cea mai bună postare359

Cei care sunt chemați să intervină atunci când oamenii au nevoie de ajutor trebuie să aibă, la rândul lor, condiții moderne în care să se pregătească. La Clubul sportiv central „Dinamo” din Chișinău, infrastructura de tragere a fost renovată, iar profesioniștii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au acum o infrastructură modernizată pentru instruire, exercițiu și pregătire pentru situațiile reale din teren. După mai mulți ani în care a avut nevoie de lucrări de modernizare, infrastructura de la „Dinamo” s-a schimbat la față și a prins din nou viață. Atât tirul de tip semi-închis, cât și cel de tip deschis au beneficiat de lucrări de renovare și modernizare, condiții noi, care răspund cerințelor actuale de pregătire și siguranță. Pentru angajații MAI, aceasta înseamnă un spațiu în care își pot exersa constant abilitățile, își pot îmbunătăți precizia și pot fi mai bine pregătiți pentru momentele în care trebuie să acționeze rapid. Detalii: https://mai.gov.md/ro/news/conditii-mai-bune-de-tragere-la-tinta-pentru-profesionistii-din-cadrul-ministerului-afacerilor

251 6 32

Postări recente

Academia "Ştefan cel Mare" a MAI dispune de un Laborator de Instruire pentru Operarea Dronelor, destinat pregătirii specialiștilor care vor utiliza drone de supraveghere și monitorizare în misiunile structurilor MAI. Dronele oferă rapid imagini din zone greu accesibile, pot sprijini căutarea persoanelor dispărute, evaluarea situațiilor de urgență și monitorizarea unor suprafețe extinse. Informațiile obținute din aer îi ajută pe cei aflați în teren să înțeleagă mai bine situația și să planifice intervenția. Laboratorul a fost inaugurat oficial, în prezența ministrei afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, a reprezentanților Ambasadei Republicii Federale Germania în Republica Moldova și ai Fundației pentru Reforma Globală în Sectorul de Securitate. „Un sistem modern de securitate are nevoie de tehnologii performante, dar și de oameni care știu să le folosească responsabil. Prin acest laborator, formăm specialiști aici, în cadrul MAI, și creăm condițiile pentru ca pregătirea operatorilor să continue în timp. Sprijinul partenerilor ne ajută să dezvoltăm o capacitate care rămâne în sistem și poate răspunde necesităților operaționale ale structurilor noastre”, a declarat ministra Daniella Misail-Nichitin. Laboratorul are 18 stații de lucru pentru pregătire teoretică, simulări și exerciții. 12 angajați ai MAI au fost deja instruiți la Berlin, iar șase dintre ei vor deveni formatori pentru colegii lor. Primele cursuri sunt planificate pentru noiembrie 2026. Noua capacitate susține utilizarea dronelor de supraveghere și monitorizare recepționate în luna iulie pentru mai multe subdiviziuni ale MAI. Laboratorul a fost creat cu sprijinul GS Foundation și cu finanțarea Ministerului Federal de Externe al Republicii Federale Germania.

120 1 18
176scor

Cei care sunt chemați să intervină atunci când oamenii au nevoie de ajutor trebuie să aibă, la rândul lor, condiții moderne în care să se pregătească. La Clubul sportiv central „Dinamo” din Chișinău, infrastructura de tragere a fost renovată, iar profesioniștii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au acum o infrastructură modernizată pentru instruire, exercițiu și pregătire pentru situațiile reale din teren. După mai mulți ani în care a avut nevoie de lucrări de modernizare, infrastructura de la „Dinamo” s-a schimbat la față și a prins din nou viață. Atât tirul de tip semi-închis, cât și cel de tip deschis au beneficiat de lucrări de renovare și modernizare, condiții noi, care răspund cerințelor actuale de pregătire și siguranță. Pentru angajații MAI, aceasta înseamnă un spațiu în care își pot exersa constant abilitățile, își pot îmbunătăți precizia și pot fi mai bine pregătiți pentru momentele în care trebuie să acționeze rapid. Detalii: https://mai.gov.md/ro/news/conditii-mai-bune-de-tragere-la-tinta-pentru-profesionistii-din-cadrul-ministerului-afacerilor

251 6 32
359scor

Detalii: https://particip.gov.md/ro/document/stages/*/18251

12 0 1
15scor

Tot mai multe infracțiuni implică utilizarea mediului digital, iar datele importante pentru o anchetă pot fi păstrate de companii sau pe servere din alte țări. Obținerea lor poate dura, iar între timp informațiile pot fi pierdute sau șterse. Pentru a răspunde acestei realități, Cabinetul de Miniștri a aprobat ajustarea legislației la cel de-al Doilea Protocol adițional la Convenția de la Budapesta privind criminalitatea informatică. Noile reguli vor permite poliției și procurorilor să obțină mai rapid date despre conturi, domenii de internet și alte informații necesare unei anchete, inclusiv din alte țări. În situații urgente, când există un risc semnificativ și iminent pentru viața sau siguranța unei persoane, solicitările vor putea fi transmise prin puncte de contact disponibile 24/7, fără parcurgerea procedurii clasice de asistență juridică internațională. Pentru anumite solicitări urgente adresate furnizorilor din Republica Moldova, datele vor trebui furnizate imediat, dar nu mai târziu de 96 de ore, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Autoritățile vor putea afla mai rapid cine a înregistrat un domeniu de internet, inclusiv unul din altă țară, iar pentru domeniul „.md” vor exista reguli clare pentru solicitările autorităților străine. În anchetele care implică mai multe state, polițiștii și procurorii vor putea lucra împreună în cadrul aceleiași cauze. Solicitările vor fi transmise prin canale securizate, iar drepturile persoanelor și protecția datelor rămân garantate. Pentru anchetatori, noile mecanisme înseamnă acces mai rapid la probe și informații relevante pentru stabilirea faptelor. Pentru oameni, acest lucru înseamnă un răspuns mai operativ al organelor de aplicare a legii în situațiile în care ancheta depinde de date aflate în mediul digital. Noile reguli vor fi aplicate prin structurile existente și vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027. Măsura este inclusă în Programul național de aderare la UE, în cadrul Capitolului 24 – „Justiție, libertate și securitate”.

26 1 5
43scor

În cazul unui dezastru, fiecare minut contează. Pentru ca intervenția să fie rapidă, instituțiile implicate trebuie să aibă responsabilități clare, să știe cine coordonează acțiunile și cum sunt mobilizate resursele necesare. În acest sens, Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Afacerilor Interne, modificarea Legii privind apărarea împotriva incendiilor și a Legii cu privire la protecția civilă. Noile prevederi actualizează cadrul legal și stabilesc mai clar rolurile instituțiilor în gestionarea situațiilor de urgență și a dezastrelor. Modificările reglementează coordonarea dintre instituții, schimbul de informații și activarea capacităților de protecție civilă și intervenție operativă. Sunt stabilite, totodată, reguli pentru instruirea și atestarea specialiștilor din domeniu. Un rol important îl are prevenirea și pregătirea din timp. Instituțiile, autoritățile locale și comunitățile vor avea un cadru mai clar pentru identificarea riscurilor, pregătirea pentru diferite scenarii și acțiuni coordonate în cazul producerii acestora. Prin astfel de inițiative, autoritățile își propun să asigure intervenții prompte în situații de criză, cu prioritate pentru protejarea vieții și sănătății oamenilor și reducerea pagubelor.

128 2 12
168scor