Ce citește Moldova pe Facebook

Începem școala💛

Să te bucuri cu ce ai!😀 . #dimatui #glume #pamflet #umor #Moldova #romania

Povestea noastră de dragoste a ajuns la o nouă etapă! 🤍 Mireasă - Violeta Scrișu Mire - Dorin Galben A fost cea mai frumoasă și emoționantă ședință foto din viața noastră! 📸 Dima Zaharia

Sper din tot sufletul că ceea ce voi scrie mai jos nu va trece neobservat. Recent, mai mulți ruși au primit cetățenia Republicii Moldova, inclusiv membrii formației Bi-2, criticul de film Anton Dolin, împreună cu fiii săi, precum și jurnalistul Gleb Pianîh. Aceste acordări de cetățenie au fost oficializate prin decrete semnate de președinta Maia Sandu. Este îmbucurător când cei persecutați în Rusia, cei care nu susțin războiul sau cei declarați „agenți străini” au parte de susținere din partea țării noastre. Dar mai este o persoană care merită la fel de mult să primească cetățenia Republicii Moldova prin derogare de la lege, adică prin decret prezidențial. Este vorba despre Refanaharivola Elisoa Cynthia – pe care mulți o cunoașteți drept „moldoveanca din Madagascar”. Ea a venit în țara noastră după ce s-a căsătorit cu un moldovean. La început, totul era bine și frumos. A învățat limba română în doar câteva luni. S-a angajat la muncă. A îndrăgit Moldova, tradițiile și obiceiurile noastre, muzica, dansurile și oamenii. A ajuns chiar și la Vocea României, unde a cucerit jurații și a impresionat publicul. A spus acolo, cu mândrie, că este moldoveancă… După succesul din România a avut parte de cel mai complicat moment din viața ei. Soțul a alungat-o din casă, iar ea s-a pomenit singură pe drumuri, într-o țară străină. A urmat divorțul și, odată cu acesta, a pierdut posibilitatea de a obține pașaportul moldovenesc în baza căsătoriei. Ea putea pleca în oricare altă țară (pentru că vorbește perfect engleza și franceza), dar a ales să rămână în Moldova. Și-a deschis propria companie și s-a apucat de lucru. A participat la sute de evenimente, colaborează cu mai multe companii, promovează peste tot limba română, susține producătorii autohtoni, face caritate și voluntariat, achită impozite, cântă muzică moldovenească, dansează hore la nunți și cumetrii, gătește mâncăruri tradiționale și își vede viitorul aici. Moldova este pentru ea ACASĂ, dar faptul că nu are cetățenia moldovenească îi dă multe bătăi de cap și îi complică viața. Recunosc, o știu pe Cynthia personal și pot fi subiectiv. Am filmat cu ea un interviu și un monolog, iar povestea ei nu are cum să nu te sensibilizeze. Aceste video-uri au fost urmărite de aproape un milion de oameni, iar mulți au înțeles ce suflet bun are, cât de mult iubește Moldova și cu câtă plăcere vorbește în limba română. Ea a făcut și face multe pentru această palmă de pământ. Chiar merită să obțină cetățenia țării noastre și să devină oficial moldoveancă cu acte în regulă! P.S. Nu știu în ce măsură o asemenea postare poate influența ceva, dar am simțit nevoia s-o scriu și să-i spun Cynthiei că, indiferent dacă are sau nu cetățenia Republicii Moldova, ea este și va fi mereu moldoveanca noastră din Madagascar! 🇲🇩🫶🏻🇲🇬

Dai drumu!

Dragi părinți, îmi asum că voi aduna reacții negative. Dar am fost mereu de partea dreptății, chiar și atunci când adevărul deranjează. Acum, de când Beatrice merge la școală, sunt mult mai aproape de tot ce înseamnă incluziunea în clasă. 📍Și vreau să spun direct: necesitățile speciale ale copilului nostru nu trebuie să ne facă să uităm de bunul-simț.❗️ Într-o clasă de 25 de elevi sunt șapte copii cu CES. Patru dintre ei au asistent personal, iar în toate cele patru cazuri asistente sunt chiar mamele lor. În timpul lecțiilor, unele discută între ele, stau pe telefon sau îi fac observații învățătoarei. Iar când un copil are o criză și plânge, mama insistă să-l liniștească în clasă, chiar dacă lecția nu mai poate continua. Nu este corect. Asistentul personal este acolo pentru a sprijini copilul, nu pentru a deranja lecția și nici pentru a-i spune profesorului cum să-și facă munca. Iar dacă un copil are nevoie de câteva minute într-un spațiu mai liniștit, asta nu înseamnă că este exclus. Înseamnă că îi respectăm nevoile lui, dar și pe ale celorlalți copii. Vorbim mult despre răbdarea, acceptarea și bunul-simț pe care le cerem profesorilor și societății. Dar aceleași lucruri trebuie să ni le cerem și nouă, părinților copiilor cu dizabilități. Incluziunea nu înseamnă că doar copilul meu contează. Înseamnă că fiecare copil din acea clasă contează. Mulțumesc pentru distribuire 🔆

Cred că e timpul să schimbăm poza de profil 💛 Beatrice 8 ani Prietena mea 🌷

Vin la o cafea! 🤣 . #dimatui #Moldova #pamflet #glume #umor

Am fost martoră la o situație tare neplăcută pentru toți cei implicați. Și mă doare. Sunt și eu mamă și simt durerea și grijile fiecărei mame cu care interacționez. Eram în curtea unei școli, unde copiii erau evaluați înainte de a merge în clasa întâi. O fetiță cu sindrom Down era agitată: spațiu nou, oameni noi, multe emoții și prea mulți stimuli. La ieșirea din clasă, vrând să ajungă mai repede la mama ei, care o aștepta afară, l-a împins pe băiatul din fața sa. Băiatul a căzut în genunchi și a început să plângă. Ce a urmat? Probabil reacția pe care o au mulți părinți într-o asemenea situație. Mama băiatului l-a ridicat în brațe și a început să strige la cealaltă mamă. Iar ea își ținea deja în brațe fetița speriată de plâns, de strigăte și de tot ce se întâmpla. S-a creat un haos. O mamă striga pentru că o durea de copilul ei. Cealaltă încerca să-și apere copilul, pentru că o durea la fel. Iar pe mine mă doare când nu reușim să ne întâlnim în aceeași lume. Când grija pentru propriul copil nu ne mai lasă să vedem frica și durerea celuilalt. Dragi părinți, a început anul școlar. Este foarte posibil ca în clasa copilului dumneavoastră să fie și un copil cu cerințe educaționale speciale sau cu dizabilitate. Haideți să ne pregătim și noi, nu doar copiii. Copiii nu se nasc cu prejudecăți. Ei învață de la noi ce înseamnă „normal”, cum să privească diferențele și dacă trebuie să se apropie sau să respingă ceea ce nu cunosc. Vorbiți-le despre diversitate. Explicați-le că unii copii comunică, învață, se joacă sau își exprimă emoțiile diferit. Uneori pot avea reacții pe care ceilalți nu le înțeleg. Nu pentru că sunt „răi”, ci pentru că le este mai greu să-și regleze emoțiile, să se adapteze ori să spună ce simt. În același timp, vorbiți-le despre limite. Empatia nu înseamnă să accepți orice comportament. Copilul trebuie să știe să spună: „Nu-mi place”, „Oprește-te”, „Am nevoie de spațiu” și să ceară ajutorul unui adult. Putem să ne protejăm copilul fără să rănim alt copil. Putem să-i recunoaștem frica, fără să transformăm un incident într-o etichetă. Putem să corectăm un comportament fără să respingem omul. Incluziunea nu este doar pentru copilul cu cerințe educaționale speciale. Ea îi învață pe toți copiii răbdarea, empatia, cooperarea și respectarea limitelor. Așa creștem generații inteligente emoțional și sănătoase. Și poate, înainte să judecăm, să ne întrebăm măcar pentru o clipă: cum se simte mama care trebuie să lupte zi de zi pentru lucruri pe care alte mame le primesc de la sine? P.S. mulțumesc pentru distribuire 💛

- Beatrice vrei la școală ? - Nu, eu vreau la tata 🤓 Începutul e bun 👍

Dorin, cand ma inviti?🧐😂 HazLiulica🚀❤️

OM USPESHNII🤡Sa scoata Olson Siu piesa asta?💪🏼💪🏼😂😂

Câtă fericire că se au 💛

Astept🙌🦍

06.06.2026 este ziua când eu și Violeta Scrișu am devenit soț și soție! 💛💜 Unde dragoste nu e, nimic nu e! 🫶🏻

Fără ecrane 💛

Un nou început … 1 Septembrie 2026

Eram optimist, dar totuși, am avut mari emoții. Încă nu pot să cred că țara noastră mică a reușit să facă față presiunilor fără precedent din partea rușilor, milioanelor de dolari pompate în alegeri de Kremlin, atacurilor cibernetice, încercărilor de a cumpăra alegătorii, armatei de troli și infolideri care au infectat spațiul online, grupurilor de provocatori instruiți pentru ca să organizeze proteste și destabilizări, falsurilor, propagandei și sperietorilor despre Uniunea Europeană. Acum mesajul este clar: moldovenii nu vor sub papucul rusului, dar își doresc să stea la aceeași masă cu europenii. Să sperăm că în următorii 4 ani țara noastră va ajunge în marea familie europeană! 🙏🏻🇪🇺

În această situație cel mai complicat e să fii: Plahotniuc, Șor sau Dodon. Plahotniuc a sperat că după alegeri în Moldova se va instaura din nou haos și că va găsi soluții să iasă la libertate. Acum, însă, justiția nu va avea frică să aplice legea, iar pe el în așteaptă mulți ani de pușcărie sau poate chiar toată viața. Serialul Plaha ar trebui să aibă și sezonul doi, cu titlul: viața oligarhului după gratii. 🫣 Șor e nevoit să-i raporteze lui Putin ce a făcut cu milioanele de dolari prevăzute pentru a cumpăra alegătorii și pentru a destabiliza situația în țară. Este evident că planul lui a eșuat și că a cheltuit banii în vânt. Unicul plus e că o parte din acești bani au fost confiscați și vor ajunge în bugetul de stat. Cel mai amuzant e să vezi cum Șor declară pentru presa afiliată Kremlinului că alegerile din Moldova au fost fraudate. 😅 Dodon care anunța de ieri pe la amiază că opoziția a câștigat alegerile și spunea că tot ei “câștigătorii” vor ieși azi la protest - acum ar trebui să intre în pământ de rușine (dacă o are). Socialiștii și comuniștii sunt într-o cădere liberă de la alegeri la alegeri și este evident că Moscova înțelege că aceștia au devenit totalmente irelevanți. Asta înseamnă (probabil) că nu vor mai primi finanțare. Poate dacă se aranjează bine stelele, vom ajunge să aflăm câți bani erau totuși în kuliokul cu calendar și ce pedeapsă va primi cel care s-a hrănit în același timp și din mâinile oligarhului, dar și din mâinile Kremlinului. 🤑 P.S. Moldova a demonstrat ieri că are demnitate! Să vedem dacă în următorii 4 ani va demonstra că are mai mult curaj!

Toți părinții au mari emoții și multă bucurie când își dau copiii la școală. Este pentru prima dată când îi lasă să pășească singuri în lumea cea mare. O lume în care își vor face prieteni, se vor contura ca personalități, își vor descoperi în timp vocația și se vor construi ca adulți. Dar noi, părinții copiilor cu dizabilități? Și noi avem aceleași emoții. Aceleași întrebări. Doar că, atunci când copilul tău are o dizabilitate, peste toate acestea se mai așază un rând de griji. Copiii noștri pășesc într-o lume care nu este încă pe deplin pregătită să-i înțeleagă și să-i accepte. Le poate fi mai greu să-și facă prieteni, pentru că nu toți copiii au fost învățați să se apropie de cineva care comunică, se joacă sau reacționează diferit. Le poate fi mai greu să se afirme ca personalități, pentru că oamenii văd deseori diagnosticul și limitele înaintea potențialului. Le poate fi mai greu să-și descopere vocația, pentru că nu li se oferă întotdeauna suficiente ocazii să încerce, să greșească și să arate ce pot. Beatrice, fetița mea, a mers anul acesta în clasa întâi. Nu romantizez deloc acest proces. Dimpotrivă, am încercat mereu să mă uit la lucruri lucid, să analizez și să mă pregătesc pentru realitate. Îi încurajez pe toți părinții să facă la fel. Este greu, știu. Dar nu avem un alt drum decât cel pe care îl construim cu propriile noastre forțe. Să fim alături de copil. Să facem echipă cu învățătoarea și cadrul didactic de sprijin. Să le explicăm profesorilor și celorlalți părinți specificul dizabilității copilului nostru, fără rușine și fără să-l reducem la un diagnostic. Să participăm la elaborarea planului său educațional individualizat, pentru că noi îl cunoaștem cel mai bine. Să nu comparăm ritmul copilului nostru cu ritmul clasei. Succesul poate avea forme atât de diferite. Să urmărim incluziunea lui socială, nu doar notele. Să fim alături de el și la activitățile din afara orelor. Un copil prezent într-o clasă nu este neapărat și un copil inclus. Iar cel mai important: să nu ne pierdem pe noi înșine ca părinți. Cere sprijin. Vorbește cu alți părinți. Nu interpreta fiecare zi dificilă ca pe un eșec. Adaptarea copiilor noștri nu va fi liniară. Nici adaptarea noastră. Vor exista pași înainte, opriri și zile în care ne vom întreba dacă facem bine. Dar acesta este parcursul nostru. Și îl vom construi împreună cu copiii noștri. 💛 P.S. mulțumesc pentru distribuire 🌷