Ce citește Moldova pe Facebook

Începem școala💛

Să te bucuri cu ce ai!😀 . #dimatui #glume #pamflet #umor #Moldova #romania

Povestea noastră de dragoste a ajuns la o nouă etapă! 🤍 Mireasă - Violeta Scrișu Mire - Dorin Galben A fost cea mai frumoasă și emoționantă ședință foto din viața noastră! 📸 Dima Zaharia

Sper din tot sufletul că ceea ce voi scrie mai jos nu va trece neobservat. Recent, mai mulți ruși au primit cetățenia Republicii Moldova, inclusiv membrii formației Bi-2, criticul de film Anton Dolin, împreună cu fiii săi, precum și jurnalistul Gleb Pianîh. Aceste acordări de cetățenie au fost oficializate prin decrete semnate de președinta Maia Sandu. Este îmbucurător când cei persecutați în Rusia, cei care nu susțin războiul sau cei declarați „agenți străini” au parte de susținere din partea țării noastre. Dar mai este o persoană care merită la fel de mult să primească cetățenia Republicii Moldova prin derogare de la lege, adică prin decret prezidențial. Este vorba despre Refanaharivola Elisoa Cynthia – pe care mulți o cunoașteți drept „moldoveanca din Madagascar”. Ea a venit în țara noastră după ce s-a căsătorit cu un moldovean. La început, totul era bine și frumos. A învățat limba română în doar câteva luni. S-a angajat la muncă. A îndrăgit Moldova, tradițiile și obiceiurile noastre, muzica, dansurile și oamenii. A ajuns chiar și la Vocea României, unde a cucerit jurații și a impresionat publicul. A spus acolo, cu mândrie, că este moldoveancă… După succesul din România a avut parte de cel mai complicat moment din viața ei. Soțul a alungat-o din casă, iar ea s-a pomenit singură pe drumuri, într-o țară străină. A urmat divorțul și, odată cu acesta, a pierdut posibilitatea de a obține pașaportul moldovenesc în baza căsătoriei. Ea putea pleca în oricare altă țară (pentru că vorbește perfect engleza și franceza), dar a ales să rămână în Moldova. Și-a deschis propria companie și s-a apucat de lucru. A participat la sute de evenimente, colaborează cu mai multe companii, promovează peste tot limba română, susține producătorii autohtoni, face caritate și voluntariat, achită impozite, cântă muzică moldovenească, dansează hore la nunți și cumetrii, gătește mâncăruri tradiționale și își vede viitorul aici. Moldova este pentru ea ACASĂ, dar faptul că nu are cetățenia moldovenească îi dă multe bătăi de cap și îi complică viața. Recunosc, o știu pe Cynthia personal și pot fi subiectiv. Am filmat cu ea un interviu și un monolog, iar povestea ei nu are cum să nu te sensibilizeze. Aceste video-uri au fost urmărite de aproape un milion de oameni, iar mulți au înțeles ce suflet bun are, cât de mult iubește Moldova și cu câtă plăcere vorbește în limba română. Ea a făcut și face multe pentru această palmă de pământ. Chiar merită să obțină cetățenia țării noastre și să devină oficial moldoveancă cu acte în regulă! P.S. Nu știu în ce măsură o asemenea postare poate influența ceva, dar am simțit nevoia s-o scriu și să-i spun Cynthiei că, indiferent dacă are sau nu cetățenia Republicii Moldova, ea este și va fi mereu moldoveanca noastră din Madagascar! 🇲🇩🫶🏻🇲🇬

Dai drumu!

Dragi părinți, îmi asum că voi aduna reacții negative. Dar am fost mereu de partea dreptății, chiar și atunci când adevărul deranjează. Acum, de când Beatrice merge la școală, sunt mult mai aproape de tot ce înseamnă incluziunea în clasă. 📍Și vreau să spun direct: necesitățile speciale ale copilului nostru nu trebuie să ne facă să uităm de bunul-simț.❗️ Într-o clasă de 25 de elevi sunt șapte copii cu CES. Patru dintre ei au asistent personal, iar în toate cele patru cazuri asistente sunt chiar mamele lor. În timpul lecțiilor, unele discută între ele, stau pe telefon sau îi fac observații învățătoarei. Iar când un copil are o criză și plânge, mama insistă să-l liniștească în clasă, chiar dacă lecția nu mai poate continua. Nu este corect. Asistentul personal este acolo pentru a sprijini copilul, nu pentru a deranja lecția și nici pentru a-i spune profesorului cum să-și facă munca. Iar dacă un copil are nevoie de câteva minute într-un spațiu mai liniștit, asta nu înseamnă că este exclus. Înseamnă că îi respectăm nevoile lui, dar și pe ale celorlalți copii. Vorbim mult despre răbdarea, acceptarea și bunul-simț pe care le cerem profesorilor și societății. Dar aceleași lucruri trebuie să ni le cerem și nouă, părinților copiilor cu dizabilități. Incluziunea nu înseamnă că doar copilul meu contează. Înseamnă că fiecare copil din acea clasă contează. Mulțumesc pentru distribuire 🔆

Cred că e timpul să schimbăm poza de profil 💛 Beatrice 8 ani Prietena mea 🌷

Vin la o cafea! 🤣 . #dimatui #Moldova #pamflet #glume #umor

Am fost martoră la o situație tare neplăcută pentru toți cei implicați. Și mă doare. Sunt și eu mamă și simt durerea și grijile fiecărei mame cu care interacționez. Eram în curtea unei școli, unde copiii erau evaluați înainte de a merge în clasa întâi. O fetiță cu sindrom Down era agitată: spațiu nou, oameni noi, multe emoții și prea mulți stimuli. La ieșirea din clasă, vrând să ajungă mai repede la mama ei, care o aștepta afară, l-a împins pe băiatul din fața sa. Băiatul a căzut în genunchi și a început să plângă. Ce a urmat? Probabil reacția pe care o au mulți părinți într-o asemenea situație. Mama băiatului l-a ridicat în brațe și a început să strige la cealaltă mamă. Iar ea își ținea deja în brațe fetița speriată de plâns, de strigăte și de tot ce se întâmpla. S-a creat un haos. O mamă striga pentru că o durea de copilul ei. Cealaltă încerca să-și apere copilul, pentru că o durea la fel. Iar pe mine mă doare când nu reușim să ne întâlnim în aceeași lume. Când grija pentru propriul copil nu ne mai lasă să vedem frica și durerea celuilalt. Dragi părinți, a început anul școlar. Este foarte posibil ca în clasa copilului dumneavoastră să fie și un copil cu cerințe educaționale speciale sau cu dizabilitate. Haideți să ne pregătim și noi, nu doar copiii. Copiii nu se nasc cu prejudecăți. Ei învață de la noi ce înseamnă „normal”, cum să privească diferențele și dacă trebuie să se apropie sau să respingă ceea ce nu cunosc. Vorbiți-le despre diversitate. Explicați-le că unii copii comunică, învață, se joacă sau își exprimă emoțiile diferit. Uneori pot avea reacții pe care ceilalți nu le înțeleg. Nu pentru că sunt „răi”, ci pentru că le este mai greu să-și regleze emoțiile, să se adapteze ori să spună ce simt. În același timp, vorbiți-le despre limite. Empatia nu înseamnă să accepți orice comportament. Copilul trebuie să știe să spună: „Nu-mi place”, „Oprește-te”, „Am nevoie de spațiu” și să ceară ajutorul unui adult. Putem să ne protejăm copilul fără să rănim alt copil. Putem să-i recunoaștem frica, fără să transformăm un incident într-o etichetă. Putem să corectăm un comportament fără să respingem omul. Incluziunea nu este doar pentru copilul cu cerințe educaționale speciale. Ea îi învață pe toți copiii răbdarea, empatia, cooperarea și respectarea limitelor. Așa creștem generații inteligente emoțional și sănătoase. Și poate, înainte să judecăm, să ne întrebăm măcar pentru o clipă: cum se simte mama care trebuie să lupte zi de zi pentru lucruri pe care alte mame le primesc de la sine? P.S. mulțumesc pentru distribuire 💛

- Beatrice vrei la școală ? - Nu, eu vreau la tata 🤓 Începutul e bun 👍